The Pyjamas este o nouă trupă ce ne-a atras atenția prin stilul lor energic și plin de viață. După ce le-am ascultat melodiile, ne-am gândit să realizăm un interviu și să vă povestim mai multe despre ei. Aceștia vor deschide concertul celor de la The Motans din Hard Rock Cafe de pe data de 25 octombrie.
Trupa este compusă din cinci băieți care au muncit cu adevărat pentru fiecare piesă scoasă până acum. Își dau seama că pentru o carieră strălucită în industria muzicii din România au nevoie de multe ore de repetiții și de aducerea unui nou curent pe piață, fiind o trupă ce înglobează stiluri precum: indie, rock alternativ și pop cat. La interviu, aceștia și-au adus voia bună, glumele și entuziasmul caracteristice lor. Mai jos, vă voi povesti despre idealurile acestora, istoricul trupei și lucruri interesante despre aceștia.
Membrii trupei sunt Andrei Popescu (vocalist), Vladimir Munteanu (chitară lead), Maximilean Vlad (chitară rhythm), Răzvan Kope (bass) și Dragoș Vasilache (tobe). Începutul trupei nu a fost planificat deoarece băieții și-au dat seama că stilurile lor se potrivesc într-o seară de karaoke, după care au decis să pună bazele trupei. Știm foarte bine cât de entuziaste pot să fie începuturile, dar în același timp și cât de grele. Însă, membrii trupei au trecut peste aceste hopuri, așa cum sunt ei obișnuiți să facă și în viața de zi cu zi, adică cu multă voie bună și pozitivism. Înainte de orice decizie importantă, aceștia se consultă și implică toți membrii echipei, deoarece își doresc să rămână întotdeauna o familie, la fel de apropiați cum sunt și în acest moment.
Lucrul cel mai impresionant este acela că înregistrarea și filmarea videoclipurilor pieselor „Ele te lasă” și „Viarna” au fost realizate de către ei exclusiv. Versurie melodiilor au fost cumpuse pe baza experiențelor proprii și doresc ca în viitor să abordeze și alte teme, în afară de cele romantice. Băieții nu concep să scrie despre lucruri pe care nu le-au simțit sau despre întamplări în care nu au fost protagoniști. Pentru filmarea și editarea videoclipului, a fost o muncă grea, dar au reușit să redea o parte din personalitatea fiecăruia, energia acestora nelipsind și făcând piesa și mai plină de viață. În momentul de față, lucrează la o noua piesă care va fi lansată în viitorul apropiat.
Pe lângă faptul că se luptă pentru a deveni cât mai cunoscuți și pentru a-i face mândri pe susținătorii lor de până acum, unii membri se pregătesc să dea și examenul de bacalaureat. Între meditații, orele de pregătire pentru admitere, școală și, pentru alții, orele de la locul de muncă, se întâlnesc constant să repete. Își doresc să aibă un public cât mai larg, iar pentru fani au găsit deja un apelativ, „pijamelele noastre”. Relația cu fanii pentru ei este foarte importantă și îi văd mai mult ca pe prietenii lor, iar întâlnirile cu aceștia decurg ca și cum ar fi prieteni vechi. Nu vor să lase succesul să le stea în calea interacțiunii dintre ei și cei care i-au ajutat să devină cunoscuți.
Pentru ei, acest proiect înseamnă să facă ceea ce și-au dorit dintotdeauna: „să cânte și să le transmită celorlalți un mesaj, o stare de bine”. Au promis ca atunci când vor avea posibilitatea să țină propriul lor concert, vor apărea îmbracați în pijamale. Pentru concertul din Hard Rock Cafe au muncit foarte mult și își doresc să arate atât cine sunt cu adevărat, cât și talentul și pasiunea pe care le au pentru muzică. Chiar dacă nu în toate momentele au fost susținuți de diferitele persoane din jurul lor, familiile și prietenii au fost întotdeauna lângă ei și au fost prezenți la concerte.
Băieții vă așteaptă miercuri în localul din Parcul Herăstrău pentru a vă contagia de energia lor. Pe noi ne-au convins, așa că vă așteptăm și pe voi. De asemenea, le dorim mult succes și așteptăm să îi vedem la primul lor concert în pijamale.

The Pyjamas-Viarna:https://www.youtube.com/watch?v=Xo7SdvXXKeI

The Pyjamas: https://www.youtube.com/watch?v=vUwcPhs-424

Facebook: https://www.facebook.com/ThePyjamas16/