Spaţiu amplu, relaxat, modelat în nuanţe calme de ocruri şi verde crom, cu abundenţă (aşa cum îi şade bine unui pub) de lemn masiv tratat în tonuri întunecate şi lumini discrete care se joacă fragil pe imaginile încadrate, de factură old music. Barul masiv, luminat la rândul lui discret supraveghează şi alimentează cu atmosferă cele două saloane.

Capacitatea totală este de o sută de locuri, însă relaxat aşezate în spaţiu, astfel încât să dea o notă de rafinament, distincţie şi totodată decenţă.Cu o deosebită atenţie a fost tratată problema ventilaţiei, a aerului condiţionat pentru a asigura o bună atmosferă, confortul clientelei, o învăluire plăcută, răcoroasă pentru vara ce urmează.Ideea locului a venit de la înclinaţia înspre tradiţiile irish şi înspre muzica de calitate de factură rock, blues, oldies. Cei mai buni ani: 70 – 90. Numele pub-ului s-a născut din simbolul harpei, scurt, sonor şi în acelaşi timp monumental.

The Harp îşi doreşte promovarea talentelor locale în cât mai multe din domeniile artelor, astfel că în fiecare sfârşit de săptămână se organizează concerte live, susţinute de trupe valoroase autohtone şi în fiecare zi de marţi putem asista la reprezentaţii de teatru de cafenea. Suportul tehnic asigură un sound ireproşabil acestor manifestări artistice gândite pentru a satisface exigenţele unui public elegant, cu înclinaţii înspre bunul gust.

ADRESA: Str. Hipodromului

TELEFON: 0369454747, 0760698953

PROGRAM: L-V: 12:00 pm – 2:00 am

S-D: 3:00 pm – 2:00 am

WEBSITE

SHARE
Previous articleThe Corner Factory
Next articleUnion Retro Club