Vineri, 18 martie, de la ora 22:30, BestMusic Live Concerts te invită la Hard Rock Cafe la un nou concert al trupei FAMELESS! Tiberiu Albu, castigator al concursului “Vocea României”, te aşteaptă alaturi de trupa sa cu un playlist special, în care vei asculta atât compoziţii proprii, cât şi piesele cu care a cucerit juriul şi publicul în celebrul show de talente.

FAMELESS este numele trupei rock create în jurul lui Tiberiu Albu, câstigătorul sezonului 4 de la Vocea Romaniei. Alături de Tibi, din formaţie mai fac parte Angus Mihai (chitara), Andrei Ilie (tobe), Serban Georgescu (bass). Deşi activează împreună de mai puţin de un an, cei 4 muzicieni au deja un repertoriu consistent de piese proprii şi au deja la activ un prim concert derulat cu casa închisă la Hard Rock Cafe.

Biletele pentru showul FAMELESS se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro, în reţeaua fizică iabilet.ro (www.iabilet.ro/retea – Magazinul Muzica, Agenţiile Perfect Tour, stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 (langa casa de bilelete Metrorex), Magazinele Uman, IQ BOX, reţeaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara), dar şi la Hard Rock Cafe.

În presale biletele au următoarele preţuri:
– 50 de lei, cu loc VIP în faţa scenei (număr limitat la 80 de bilete)
– 39 de lei, cu loc la masă, în sală, zona de fumători sau nefumători

Sunt disponibile şi bilete fără loc, în picioare, la preţul de 39 de lei. În ziua concertului, biletele vor costa 40 de lei – acces general, cu loc la masă (fumători sau nefumători), în limita locurilor disponibile.

Hard Rock Cafe Bucureşti se află în parcul Herăstrău – Şoseaua Kiseleff, nr. 32. Locaţia dispune şi de câteva sute de locuri de parcare.

Un eveniment BestMusic Live Concerts recomandat de Rock FM